Mi-e dor...

Mi-e dor de toate datile in care trageai de mine sa mai stau cu tine cand eu vroiam sa plec sa fac altceva... cand vroiai sa mai stau 5 minute, si stateam cateva ore... nici nu mai stiam ce ziceam, si imi ziceam ca nu tin la tine, nu-mi placi nu stiu cat, nu prea are rost sa ma implic prea tare, dar... stateam cu tine tot timpul ala si nu ma plictiseam, curios.

Mi-e dor de zilele in care-mi aratai poze si eu iti ziceam cat de frumoasa esti, uitandu-ma, parca, la ingerii pe care-i cautam pe net, pe vremea cand eram obsedat de ei, si ii aveam peste tot. Deschideam ochii si nu puteam sa-i iau de la tine, in nici un fel si chip, pana cand indrazneam sa ma gandesc si sa visez la clipele in care aveam sa te vad in realitate, clipe in care aveai sa fi si mai frumoasa decat vedeam eu atunci, in poze, clipe in care ma simteam ca si cum ma strangea cineva de piept, din interior... da, mi-e dor de asta, foarte tare...

Mi-e dor de datile in care-mi ziceai ca nu mai razi cu nimeni asa cum razi cu mine, desi nu ma chinuiam niciodata prea tare sa zic chestii amuzante, mai degraba ziceam prostii care nu prea aveau sens, si tu mereu zambeai si radeai, chiar daca erai trista, sau suparata, sau enervata... cel putin asa tin eu minte, si mi-e dor, amintindu-mi asta. Ma gandesc ca in clipele acelea, chiar daca nu ajungeai la perfectiunea fericirii, erai pe drumul cel bun, avand in vedere ca se repeta zi de zi, saptamana de saptamana, luna de luna...

Mi-e dor fiu eu cel care te consoleaza in momentele in care plangi si esti trista, sa fiu eu cel care te intelege cel mai bine, sa fiu eu persoana pe care sa te sprijini, care sa-ti intinda o mana, atunci cand e putin prea greu sa te descurci de una singura, sau sa te bazezi pe cineva care nu te intelege cu adevarat. Mi-e dor de caldura vocii tale, dupa ce-ti revii din acea tristete... as fi fost in stare sa stau cu tine ore in sir, sa sufar alaturi de tine, doar sa-ti aud vocea dupa ce-ti revii, sa te vad asa calma, asa calda, asa... ma rog.

Mi-e dor sa ne uitam la filme impreuna, fie ca ne uitam din acelasi pat, sau doar la acelasi film, fara altceva in comun, atata timp cat priveam filmul acela cu tine. Sa facem comentarii inteligibile sau stupide, la diferite scene din acel film, comentarii pe care nu le-as putea face cu altcineva, care s-ar uita urat la mine, sau si-ar pierde interesul, sau mi-ar spune sa tac, sau alte lucruri asemanatoare, si in clipele in care nu ai fi fost langa mine, sa ma afund in filmul respectiv, sa uit ca esti la celalalt capat al firului, si sa-mi imaginez ca esti langa mine, in spatele meu, si razi cu mine acolo.

Mi-e dor de clipele in care ma chinuiai atunci cand eram prin preajma ta, si te vedeam asa nebunatica sau jucausa, fara sa te gandesti la altceva decat la cum sa ma iei prin surprindere, sa ma gadili, sau sa ma ciupesti sau... orice alt plan meschin aveai tu in minte atunci. Mi-e dor sa ma simt in centrul atentiei tale, fie ca doar ma atingi, sau iti iei avant si dai in mine cat poti tu de tare. Serios, mi-e dor de asta... de la tine.

Mi-e dor de momentele in care stateam amandoi in pat, imi tineai mana, o sarutai si o lipeai de obrazul tau, in timp ce te alintai si zambeai. Ca apoi sa te strang si mai tare in brate si sa aud cuvantul meu preferat, in momentele in care ma simt aproape de tine. Mda, incepe cu ,,m", si nu... nu e o injuratura.

Mi-e dor sa ma simt atat de linistit langa tine, sa simt c-as putea adormi in orice clipa stind ca esti chiar acolo in fata mea, dar sa nu indraznesc sa fac asta din cauza c-as inchide ochii si n-as mai putea sa te privesc, de teama sa nu dispari din fata mea si sa nu mai apuc sa te vad apoi. Mi-e dor sa profit de orice ocazie sa-ti fur un zambet, in realitate, sa-ti fur o imbratisare, in realitate, sa-ti fur o privire, dar sa-ti dau mai multa caldura decat poti duce...

Mi-e dor de momentele in care chiar observai lucrurile astea, si nu erau facute in zadar, sau nu-ti aminteau de lucruri nepotrivite. De momentele in care lucrurile de genul te apropiau mai tare de mine, si nu te indepartau, asa cum se intampla in prezent.

Tocmai pentru ca mi-e dor de toate astea, si nu stiu cate alte lucruri umbrite de depresia pe care o resimt acum din cauza ca au disparut, sau dispar incet, nu reusesc sa ma deschid asa cum o faceam odata, nu reusesc sa ma port asa cum ti-ai dori acum, cum ti-ar face bine acum, ci cum iti facea bine odata. Sa fiu acea persoana langa care-ti era drag sa stai in primele luni in care ne-am cunoscut.
Faptul ca nu mai pot avea toate acele lucruri care ma faceau fericit, ma fac sa vreau sa renunt la ele, si renuntand la ele, renunt la mare parte din din lucrurile frumoase pe care le simteam fata de tine, astfel facandu-ma sa urasc restul lucrurilor si sa vreau sa ma indepartez, sa... nu mai vreau nimic. Si mi-e teama sa ajung acolo, ca apoi sa fac lucruri pe care le-as regreta si eu, si altii, sa devin o persoana pe care la momentul actual o urasc.

Mi-e dor de clipele in care tineai la mine atat cat sa ai curajul sa te deschizi si sa te simti bine toata ziua, sa ma simt si eu la fel de bine alaturi de tine si sa am curajul sa-ti ofer orice-ti doresti... fara teama ca tot ce dau se pierde in aer si trece pe langa tine.. Am impresia, insa, c-o sa-mi fie dor in continuare pana in momentul in care o sa vreau sa renunt la toate amintirile astea care nu fac decat sa-mi dea lacrimi in ochi.

Mi-e dor sa am asteptari mai mari, si doare ca ele scad tot mai tare pe zi ce trece.

Nu mai vreau... nu lacrimi, vreau altceva...

... dar cine sunt eu sa primesc ce-mi doresc ? Ma multumesc cu ce am si sper la mai bine pe viitor.

Mda, povestea vietii mele.