Era o vreme cand anumite sentimente umane nu contau pentru mine, nu aveam contact cu ele, deci nu faceau ce aveau ele chef din mine. Ce conta pentru mine era constant, previzibil, sau imprevizibil in masura in care aflam chestii noi, ca si fapt divers, si nu ma faceau sa ma simt extraordinar de rau, doar... placut surprins sau prost surprins, sau cum se mai zice. Era o vreme cand... luam tot ce nu pot controla in gluma, pentru a nu deveni serios, pentru a nu conta, ca apoi sa nu aibe contact cu sufletul meu, iar in cazul in care acel sentiment, acea emotie, acea... caracteristica, ca si... iubirea, ura, dorinta, obsesia, si-asa mai departe sa ma raneasca emotional asa puternic incat sa ma arunce intr-o puternica depresie stupida si enervanta care ma dispera si nu ma lasa sa gandesc clar, nu ma lasa sa iau decizii la rece... nu ma lasa sa fiu eu insumi, aproximativ. Ma rog, toate alea.
Eram o vreme cand eram invulnerabil din punctele astea de vedere. Priveam totul, asa cum am zis mai sus, rece, cu neseriozitate, nu credeam in chestiile de langa mine decat daca cunosteam toate riscurile majore. De fapt, e destul de greu sa sa pot explica felul in care eram invulnerabil si felul in care eram vulnerabil. Nu stiu cum sa zic... era o vreme cand puteam sa ma atasez de oameni, spre exemplu, din orice punct de vedere doream, si sa ma detasez de ei, iarasi dupa propria-mi dorinta, in cazul in care observam in departare un risc care m-ar fi facut sa sufar. Nu contau lucrurile respective, nu in asa hal incat la schimbarea deciziilor persoanei respective, sa fiu si eu nevoit sa-mi schimb deciziile, dar sa nu fiu capabil, asa usor, sa-mi schimb emotiile, pentru ca persoana respectiva mi-a ajuns la suflet, a inceput sa conteze tot mai tare, sa-si infinga ghearele in mine tot mai tare, iar in momentul in care sentimentele ei s-au schimbat, sentimente care, la fel ca si ale mele, au o minte proprie si nu pot fi schimbate, a trebuit sa-si scoata ghearele de-acolo, sau sa si le mute, sau... asa ceva, provocand, desigur, o rana mai aiurea. In mod logic, la felul in care scriu acum, ma abtin sa zic chestii mai naspa din pura frustrare fata de chestiile despre care vorbesc.
Ador sentimentele pentru felul in care ne manipuleaza, pentru felul in care mintea noastra nu are nici un control asupra lor, in functie de cat sunt mai puternice. Le ador pentru ca sunt imprevizibile, pot aparea si disparea, din punctul meu de vedere, in mod aleatoriu, care desigur nu e aleatoriu, sunt niste mecanisme in joc, niste variabile, dar pe care eu nu le vad, deci pentru mine e random. Insa le urasc cand ma fac sa ma simt astfel... imi strica fericirea facandu-ma incapabil sa iau decizii concrete, cand vreau sa-mi schimb comportamentul, cand vreau sa zic o gluma, cand vreau sa fac orice chestie pe care mi-o doresc. Sangereaza totul si ma fac sa ma gandesc doar la durerea pe care-o simt, oricat as vrea s-o ignor, sa ma intorc la cel ce eram.
Totul e relativ simplu, din ce-am zis pana acum. Dar asa, pentru propriul meu ,,amuzament" am de gand sa complic chestiile; iau totul pe cat posibil la general, bazandu-ma pe o experienta proprie si sper sa nu se supere persoana in cauza pe mine.
Sa luam, spre exemplu, o situatie in care cineva se apropie de tine, si tu esti invulnerabil, la fel cum am scris mai sus, din punctele acelea de vedere. Ea incearca sa-si infiga ghearele in tine pentru ca acolo o indreapta sentimentele ei, care sunt, cum ziceam mai devreme, incontrolabile. Tu nu esti tocmai impresionat. Ramai invulnerabil, sunt prea multe riscuri. Relatia poate deveni serioasa pentru tine, desi s-ar putea sa nu ramana serioasa, tu sa ramai ranit profund, si sa nu-ti mai doresti sa intri in asa ceva niciodata, neluand in considerare chestiile frumoase ce se pot intampla din cauza ca esti prea distras de ceea ce te deranjeaza. Pana la urma, insa, te lasi pagubas, sa spunem asa, si iti deschizi putin sufletul sa lasi sa intre, pentru ca... in cele din urma, mai mult decat sa eviti durerea, iti doresti mai tare ce are ea de oferit, pe masura ce-i observi sentimentele. Ma rog, adaug aici o paranteza spunand ca cu cat ai fost mai ranit in trecut, cu atat te lasi mai greu prins, si... m-am lasat prins destul de greu. Totul merge cum merge, apoi lucrurile incep sa devina aiurea datorita unei schimbari de sentimente din partea ei. Desigur, s-a produs o schimbare de sentimente si de la tine in momentul in care te-ai lasat infascat, deci era, probabil, evident ceea ce se putea intampla, apoi, vrand sa te reinchizi in tine, sa redevii vulnerabil, nu mai poti. Ghearele au patruns cam adanc in tine, si e mai bine sa ramana acolo, si sa nu iasa afara ca apoi sa curga sange, si sa doara, si toate alea. Daca raman acolo, sunt ca si parte din corpul tau, si pe langa asta iti provoaca si placere. Asa sunt ghearele unei fete pentru un tip daca reuseste sa le foloseasca. Reuseste in momentul in care ei doi sunt potriviti unul pentru celalalt, datorita sentimentelor, nu ?
Intr-o astfel de situatie tinzi sa dai vina pe persoana respectiva care si-a infipt ghearele in tine. La naiba, poate chiar ea da vina pe ea din cauza asta, se simte aiurea, si toate lucrurile astea. Dar... nu e corect astfel. In primul rand, ea actioneaza sub influenta sentimentelor, sentimente care te manipileaza si pe tine in asa fel incat sa nu prea poti lua decizii la rece, sa nu prea poti face exact ce consideri tu ca e bine, ci ce consideri ca nu deranjeaza sentimentele pe care le ai. Actioneaza la fel cum actionezi si tu in momentul in care esti ranit, din cauza a ceea ce-am zis mai sus. Apoi, te-ai lasat prins, si a fost evident riscul intamplarii chestiei asteia. Astea sunt 2 argumente pentru care vina nu apartine persoanelor, ci apartine felului in care ne influenteaza sentimentele. Adevarat ? Poate pare ilogic pentru ca sunteti prea ocupati dand vina pe voi, ca e mai simplu asa, decat sa ganditi putin mai adanc si sa NU dati vina pe voi insiva.
Ce vreau sa zic prin asta ? Sunt frustrat ca m-am lasat prins de persoana respectiva, iar acum trebuie, ori sa astept sa-si scoata ea ghearele din mine, sa se indeparteze, ori sa le scot singur, ceea ce-ar fi si mai aiurea, ori sa le intoarca in mine, iar prin asta ma refer la schimbarea naturii relatiei pe care-o avem. Ca e prietenie, ca e... chestie din asta usoara. Ultima nu e foarte deranjanta, decat la inceput, cand doare chiar in momentul in care sunt intoarse, dar apoi devine rapid usor de suportat, insa e de preferat sa ramana acolo unde sunt, nu ? Nimanui nu-i place durerea...
Ca sa nu las prea mult loc de interpretari, vreau sa spun exact complicatia pe care am precizat-o acum multe randuri. Eu nu imi doresc ca ea sa-si mute ghearele in vreun fel din corpul meu. De ce ? Eu consider ca sunt FOARTE adanc infipte... pentru ca am simtit multe dureri pe masura ce timpul s-a scurs, si cred ca sunt capabil sa le categorisesc din mai multe puncte de vedere, in special din punctul de vedere al intensitatii, si acum... doare cam tare. Conteaza cam mult pentru mine, si cu cat un lucru conteaza mai mult, cu atat doare mai tare. Un lucru poate ajunge sa conteze atat de tare incat sa rivalizeze cu moartea unei rude. Nu stiu daca o depaseste, dar rivalizeaza cu ea... fiecare om interpreteaza chestia asta diferit... unii trec usor peste, altii inebunesc, ajung in ospicii, in cazul in care nu li se da voie sa se sinucida. Ma rog, exagerez, desigur, dar va dau o idee. Dar lasand la o parte aberatia, continui prima idee din alineat prin a spune ca frustrarea mea isi are locul in faptul ca sentimentele, simtirile sau orice imi intuneca judecata ma face incapabil sa ma port... okay fata de persoana pe care vreau s-o conving sa-si tina ghearele in mine. In cazul sentimentelor pe care le resimt acum, imi vine s-o oblig sa stea langa mine, s-o rog sa faca asta, sa-i explic de ce e bine, dar chestiile astea sunt foarte, foarte gresite. Ideea e sa te porti ca atunci cand ea s-a indragostit de tine, sa fii catusi de putin capabil sa reaprinzi vreo flacara, iar daca asta e imposibil, si motivul schimbarii sentimentelor e unul diferit, macar sa se simta confortabil fata de tine si sa fiti pe cat posibil apropiati, si nu sa o alungi prin comportamentul tau obsesiv produs de frica paralizanta de durerea ce ar putea urma, care te-ar putea arunca exact in locul pe care vrei sa-l eviti.
Practic... ma dispera felul in care sentimentele mele sunt atat de incontrolabile, atat de departate de judecata, de... gandire, de ratiune, de lucrurile astea. Sunt independente, fiecare, si se aprind si se sting fara ca eu sa stiu motivul, facandu-ma sa-mi fac singur rau, sa fac altora rau, apoi lasandu-ma cu regretul a ceea ce am facut cu mana mea, si ca sa evit chestia respectiva, incerc pe cat posibil sa fiu, din nou, invulnerabil. De ce incerc asta ? Nici nu stiu daca are rost sa explic, cred ca pare evident... din foarte multe puncte de vedere, iar explicatia variaza in functie de ce fel de persoana e acolo, langa tine, iar situatia mea o tin pentru mine. Deja am zis destule.
Incerc sa-mi amintesc de ceea ce-mi place, cu adevarat, la persoana respectiva, ceea ce ma incanta cel mai tare la ea. Incerc, dar... din cauza sentimentelor negative pe care le resimt, frica de a fi ranit, frica de perioada ce ar putea urma, doar ca-s eu un mega-paranoic fara un motiv real, s-ar putea sa imi amintesc abia dupa ce nu mai pot face nimic in privinta asta. Mi-as dori sa stiu cum sa fac asta acum, nu atunci. E aiurea... prea, prea aiurea.
Exista cai de rezolvare ? Sau TREBUIE neaparat sa raman cu rani deschise ? Sunt pregatit sa fac chestii atipice, ciudate, anormale sa evit chestia asta, si sa fie okay pentru amandoi. Nu sa fac situatia inconfortabila, nu sa o fac insuportabila, ci... la fel cum era. Intrebarea ramane doar.. cum. De-as avea gandirea mea rece, si as merge fara frica durerii... sentimente nenoricite, va iubeam inainte, acum va urasc. E doar vina voastra ca sunteti asa si actionati astfel, nu pot sa fac ce-mi propun, ma las la mila voastra..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu