Pana la urma, care-i parintele cel adevarat ?

Intr-un post anterior, am discutat putin(la comment-uri) despre care este parintele adevarat si ce inseamna sa fii un parinte, ce inseamna sa ai o mama sau un tata si daca-i poti numi asa. M-am gandit putin la subiectul asta si m-am gandit sa incep sa scriu aici despre el sa vad ce iese.

Intai de toate, ma intereseaza subiectul asta deoarece, spre deosebire de majoritatea celor care au familii normale, eu nu am avut ,,norocul" asta. Din pacate am pierdut doi tati, in moduri diferite, iar pe primul nu prea regret ca l-am pierdut (ce vorbesc ? De fapt ma bucur...), iar acum cred ca-l voi avea pe al lll-lea, sau cel putin asa sustin unele rude, dar oricum ar sta situatia, m-am cam saturat sa-i schimb atat de des asa ca, cel mult, va ramane un prieten si-atat, desi el ma considera mai mult.

Bine, bine... hai sa dau cateva detalii ce fac referire la o parte din viata mea. Pana pe la varsta de 5 ani am trait alaturi de mama mea naturala si tatal meu natural. Cam cand am atins varsta aceea, tatal meu a ales (prin moduri nu prea placute) sa ne paraseasca, iar eu, mama mea si cu sora mea am ramas singuri o vreme pana ce maicamea a cunoscut (sau s-a hotarat sa cunoasca mai bine) un alt barbat care avea sa devina noul nostru tata. La inceput nu era chiar ok pentru noi prezenta sa, dar ne-am obisnuit destul de repede fiind mici si pana am ajuns pe la 18 ani (aproape) il vedeam ca pe tatal meu real deoarece... m-am atasat de acesta, avusese grija de noi asa cum a putut si s-a comportat ca un tata adevarat, cel putin dupa parerea mea, insa din cauza unei boli fatale, s-a dus si el si iarasi am ramas singuri, cel putin eu si maicamea pentru ca sor'mea find mai mare s-a casatorit si acum are propria sa familie. Eu am ramas aici singur sa merg la liceu, iar maicamea a ramas in strainatate unde a plecat cu putin timp in urma pentru a-s putea face in asa fel incat sa ne descurcam din punct de vedere financiar. E destul de greu sa lucrezi aici fara o facultate, plus sa ai grija de altcineva, deci asta a fost una din cele mai bune decizii pe care le-ar fi putut lua. Acolo a cunoscut pe altcineva, si am inteles ca nu poate ramane singura deoarece nimanui nu-i place asta, cel putin asa cred, iar eu imi voi face o viata a mea curand, iar ea va ramane cam singura, deci ma bucur ca acum e fericita alaturi de noul sau prieten ( - o expresie pe care o cam urasc, insa nu stiu cum sa zic altfel).

Bun, deci revin la intrebarea mea: Care e parintele adevarat ? Cel care ajuta la crearea ta din punct de vedere genetic si-asa mai departe, sau acela care are grija de tine, desi nu-l poti numi un parinte in adevaratul sens al cuvantului ?

Pe de-o parte, am auzit de la multi chestii ca si: ,,Indiferent cu cine te incurci, cine are grija de tine sau de cine te atasezi, parintii tai adevarati sunt aceia care te-au facut, oricare-ar fi relatiile tale cu acestia sau orice-ar fi facut oricare dintre voi." O chestie care suna destul de corect, cel putin la prima vedere, iar eu am crezut asta odata, atat de mult incat am fost foarte curios sa-l vad pe tatal meu adevarat, acela pe care nu l-am mai vazut de circa 12-13 ani (de la 5 ani), care era tatal meu adevarat. Am ajuns la el, desi nu mai stia nimeni ca merg la el (nu locuieste departe) si, povestind cu acesta, am inceput sa-l citesc destul de repede, nu stiu de ce, poate si pentru ca mi s-a povestit destul de mult despre acesta, sau poate ca e legatura aceea dintre tata si fiu, sau n-am nici o idee, dar faza e ca nu mi-a placut deloc ce am simtit si ce am vazut la el. Intr-o ora si ceva de vorbit, mi s-au confirmat toate relele pe care le-am auzit despre el, si desi ii incercam sa fac abstractie de defectele sale, ca nah... fiecare are asa ceva, iar tatal e tata. M-a enervat cumplit si nu am vrut sa-l mai vad, si desigur ca i-am zis asta in fata, dupa care am plecat si nu m-am intors. Nici nu vreau sa ma intorc si nici nu vreau sa-l mai vad, in mare parte din chestiile pe care le-am auzit de la familia mea (bunici, matusi, maicamea) si din cauza lui, pentru ca mi-a confirmat cel putin 60% din toate relele pe care le-am auzit despre el. Fie ca e sau nu tatal meu adevarat, cel care a contribuit la creearea mea si-asa mai departe, nu-l recunosc ca si parinte adevarat, nu vreau sa-l recunosc nici macar ca si prieten sau persoana cunoscuta. Regret ca l-am cunoscut, regret ca el e tatal meu biologic si imi pare rau ca nu a calcat stramb de cand a plecat de langa noi, pentru ca sunt sigur ca mi-ar fi placut sa-l invat minte, sa-i arat putin din suferinta pe care a provocat-o el. Oricum, e poveste lunga, deci... nu conteaza.

Desi nu am fost prea mult de acord cu noul meu tata, s-a dovedit a fi un lucru foarte bun ca a fost alaturi de noi atat de mult timp si desi a trecut mai mult de un an de cand a disparut din vietile noastre, ma doare destul de tare amintirea sa si mi-e dor de el, poate asa cum ar trebui sa-mi fie dor de un tata. A fost alaturi de mine, a vrut sa fie, a inghitit multe tampenii pentru a nu tulbura prea mult linistea mea si a celorlalti membrii ai familiei. De multe ori am fost pus inaintea lui maicamea, deci el chiar avea grija de mine si sor'mea, uneori, mai mult decat ii acorda ei atentie. A fost tata adevarat, asa e ?

Oricum, nu am dezbatut prea mult intrebarea mea, mai mult am povestit, si nici nu mai prea am chef sa fac tot felul de observatii exacte sau mai stiu eu ce chestii. Zic doar parerea mea care e urmatoarea: Un parinte adevarat este acela care are grija de tine si iti demonstreaza asta, iar cel care face in asa fel incat tu sa existi... ei bine, sa presupunem ca la momentul respectiv nu a stiut ce face si a fost total iresponsabil ca adus un copil pe lume fara sa-i pese de siguranta sa, viitorul sau, sentimentele sale si-asa mai departe. Astfel de lucruri se intampla, asa cum mi s-au intamplat si mie, si faptul ca ai mostenit cateva din genele sale nu este un motiv pentru care tu sa-l tratezi cu respect sau ceva de genul. Respectul vine din munca pe care o depui pentru a-i castiga respectul cuiva, chiar si daca acel cineva e un pustiulica cu vreo 30 de ani mai micut decat tine. Asta e parerea mea...

Wow, ce interesante au devenit posturile mele >__>