Pentru cei care au mai citit blog-ul asta, mai precis ultimele postari, au vazut ca sunt un obsedat de dragoste, sau... mai exact de subiectul dragostei, nu foarte, foarte tare de dragostea in sine. Ma rog, imi doresc sa simt diferite lucruri, multe din ele le simt, si sunt fericit ca le simt, altele nu le simt pentru ca nu tin de mine, exact, sa le simt, si tot felul de chestii din astea mai complicate, si... avand in vedere ca am inceput postarea asta asa... hai sa vorbim despre ce ne vine in cap, ma gandeam sa ... vorbesc despre ce-mi vine in cap.
Ma gandeam si-mi aminteam de relatiile mele anterioare, felul in care spuneam ,,te iubesc", de ce spuneam asta, ce simteam atunci, de ce simteam, si tot felul de chestii din astea. Ma rog, intrebarile astea mi le pun acum, pentru ca atunci ma indoiesc ca aveam atata cap incat sa ma gandesc daca e chiar adevarat ce zic, sau doar ma bucur nespus ca am zis-o, am facut-o fericita pe respectiva, sau m-am facut pe mine fericit ca simt asa, desi de fapt nu simteam... ca si cum te simti bine cand esti sigur ca vei castiga la loto, dar de fapt... tot falit ramai, si ai dat si banii pe bilet degeaba. Si ma gandeam ca eu spuneam asta din dorinta enorma de a simti chestia asta, din dorinta de a face persoana respectiva sa se simta fericita, din simplul fapt ca ma simteam fain cand cineva era fericit, chiar si putin, din cauza mea. Adica... era opera mea, acele secunde erau datorita mie, cum sa nu te simti bine din chestiile astea ?
,,I'm a people pleaser, shesh"
A fost dragut ca am zis chestiile respective. A fost destul de fain cand am facut-o, am facut ceva bine pe-atunci, si e iarasi fain, dar... ma indoiesc profund ca am simtit cu adevarat ce ziceam ca simt. De ce ? Pai... odata am zis ca-mi doream foarte tare sa simt chestia respectiva, si eram (inca sunt, presupun) un adolescent (chiar si la 21 de ani) caruia-i placea sa se indragosteasca, deci... sa presupui ca simti chestia asta nu e o mare imposibilitate chiar daca lipseste cu desavarsire. Apoi se spune mereu ca dragostea e infinita, mereu poti simti mai mult, nu ai limite, decat fizice, la a simti dragoste... deci, poti fi atat de indragostit incat sa-ti cedeze inima si sa dai coltul, nu c-ar fi multi care ating pragul asta, dar ma indoiesc ca nu exista nimeni, asa ca sa-mi dovedesc punctul de vedere, eu insa... simteam tot mai putin pe zi ce trece. Eram plin de fenetilamina, dopamina, noradrenalina si oxitocina, hormoni care sunt secretati de corp, pentru ca vroiam sa cred cu adevarat ca sunt indragostit, iar cand nu mai aveam chef sa cred de unul singur asta, hormonii cu pricina au inceput sa scada, iar eu sa ma simt tot mai... sec, sau normal, sau... stiti voi. Mi-a trecut. Din cate-am invatat eu, de ceva vreme, atunci cand te indragostesti cu adevarat, stiti voi, sentimentul ala foarte rar, nu ala des pe care-l au toti adolescentii, atunci cand simtiti tot mai mult, si find un sentiment nobil, atrage dupa sine alte caracteristici la fel de nobile. Respect, atentie, intelegere, a-i intelege si respecta defectele, empatie profunda si asa mai departe. Eu simteam asta la inceput, dupa care am inceput sa fiu egoist, sa ma gandesc la ce-mi doresc eu, sa devin obsedat de ce-mi doresc eu, desi ea nu era foarte departe, si o neglijam destul de tare. Am gasit pe net, deasemenea, ca atunci cand te indragostesti, ai nevoie sa ,,dai bucati din sufletul tau" altei persoane, iar daca persoana respectiva face la fel, incepeti, incet, incet, sa va completati reciproc, iar astfel se naste relatia intre voi, faptul ca unul are bucati de la altul. E simpatica ideea, presupun... dar nu prea si ce am simtit eu, pana acum, cel putin.
Am scris cu o gramada de greseli. De la lipsa de somn si alte efecte ale drogurilor din mine, probabil :) ...
Nu, nu ma droghez, de fapt, luam si eu ideea aceea din Twilight, cand zice tipul: ,,You're like a drug to me", si am inceput, apoi, sa ma gandesc la hormonii descrisi mai sus, sau chimicale neurotransmitatoare, cum vreti voi sa le transmiteti, chestii care-ti dau o senzatie de bine, secretate in doze normale, dar in doze mai mari, au efectul drogurilor. Dopamina si noradrenalina sunt responsabile, cica, pentru noptile nedormite, din cauza creierului care nu vrea sa ia pauza, sau ceva de genul, nu mai mananci cum tre din cauza ca apare o stare numita ,,limerence" , o stare aproape obsesiva data de dragoste, care de multe ori poate trece peste limitele normale. Uiti de responsabilitati, de problemele cotidiene si te lasi purtat de val, neglijand chiar si orele de masa si grija pentru propriul corp. Suna fain sa fii indragostit, eh ?
Am invatat deasemenea ca nu prea exista un mod anume de a explica complet ce inseamna dragostea, cum apare, cum se mentine, de ce dispare, daca ar trebui sa dispara, daca e buna pentru corpul tau, sau rea, daca e buna pentru psihic sau nu, daca merita s-o simti, sau nu merita pentru ca e pierdere de vreme, daca ai de ales sau nu. Fiecare din chestiile astea sunt mult prea complicate pentru a putea fi explicate pe de-a-ntregul. Aparent inca nu s-a descoperit misterul asta din punct de vedere stintific, pe care multi se grabesc sa-l asocieze cu diferite religii, pentru ca... nah, omul cand nu era o explicatie pentru ceva, se multumeste cu ,,the next crap they find that sounds close".
Hm, scuze pentru lipsa coerentei si ambiguitatea crescuta, dar... presupun ca am nevoie sa vorbesc despre asta cu cineva, nu stiu exact de ce, si... exista putine persoane dispuse sa vorbeasca atat de intens despre asta, ca si mine, asa ca... scriu pe-aici, ce sa fac.
Desi am scris atatea chestii despre asta pana acum, am impresia ca nu am zgariat prea tare suprafata subiectului, cel putin din punctul de vedere pe care-l am acum, poate pentru ca consider ca am cunoscut dragostea adevarata, sau...inca nu am cunoscut-o si doar m-am apropiat mai tare, dar si daca m-am apropiat mai tare, e destul cat sa-mi dea senzatia ca n-o s-o cunosc niciodata cum tre, daca mereu reusesc sa trec peste prag.
De fapt, uite o alta idee tare. Sa te gandesti la puterea ta de a tine la cineva, de a iubi ca la un fel de termometru, care... pe la mijloc sa fie gradat cu ,,esti indragostit", si cu cat se incalzeste sau se raceste termometreul, cu atat urca roseala aceea sau scade, si sa te gandesti la tine ca la un taran d-ala de la munte, care nu prea stie ce-i caldura si mananca pesti inghetati pescuiti dupa cum poti, si apoi vine incalzirea globala in viata ta si temperaturile incep sa fluctueze, dupa care incepe sa fie cu 5 grade mai cald, si tu sa fii total uimit de faptul ca poti da inca o haina jos, dupa care sa urce cu inca vreo 10, si deja sa te crezi total infierbantat, toata viata nesimtind asa ceva, nestind pe pielea ta ce inseamna, mai exact, te multumesti cu acele -15 grade la care ai ajuns dupa incalzire. Pe parcurs, incalzirea globala se joaca tot mai tare cu atmosfera, si gradele urca iar, apoi scad, apoi urca si mai tare, dar iar scad, si apoi iarna se amesteca cu vara, si incepe sa ninga, chiar daca ieri erau vreo 15 grade, si acum sunt vreo -30, si incepi sa fi trist cu acele -30 de grade, desi erau o plimbare de parc in urma cu putina vreme. Si tot asa...
Dragostea e o incalzire globala. Ce tare. Ma rog, o incalzire globala a corpului tau, iar inima e termometrul. Merge asa ? Si incalzirea globala nu e cauzata de gunoaiele cauzate de oameni, desi incalzirea ta globala nu e cauzata de gunoaiele pe care ti le faci singur... ca sa evidentiem enigma.
Ma rog... cam atat, ca nu stiu ce sa mai zic, sa aibe sens. Poate altadata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu