Hai sa balansam chestiile rele cu cele bune.

... mda, m-am gandit o gramada la un titlu sugestiv pentru postarea asta, si dupa atata gandit, tot la ceva stupid am ajuns, dar... ma rog, e doar titlu. Ce scriu acum, in primele randuri, va va face curiosi si va va face sa va ganditi la faptul ca postarea in sine e mult mai faina decat sugereaza titlul, chiar daca poate e mai naspa, dar... orice va face sa mergeti pana la capat :).

Am urmarit un serial interesant, al carui nume n-o sa-l dau, din dorinta de a nu fi luat in gluma, sau asa ceva, si am aflat un concept interesant, si anume: In creierasul fiecaruia, metaforic vorbind, exista o micuta balanta pe care-o folosim sa cantarim chestiile bune de cele rele, atunci cand vine vorba sa luam o decizie, si mereu ne facem iluzii ca stim s-o folosim, cand de fapt suntem varza la asta. Am putea la fel de bine s-o aruncam la gunoi pentru ca nu stim s-o folosim in mod obiectiv niciodata.

Ceata, ceata, ceata... bine, exemple: Hai sa presupunem ca ai un prieten vechi, care iti face o faza naspa, si incepi sa te gandesti serios daca mai vrei sa-l tii pe-aproape, sau vrei sa-i dai un sut in strada, sau... ma rog, in strada, afara din inimioara ta, daca e sa fim putin ironici, de dragul unui zambet mai diabolic. Te gandesti, apoi, daca vrei s-o faci, si incepi sa cantaresti ce-a facut bun pentru tine, ce-a facut rau, din punctul tau de vedere ce inseamna fiecare, cat cantareste fiecare, si ajungi la concluzia ca a facut mai multe chestii naspa decat chestii bune, iar decizia asta o iei dupa 2 secunde dupa ce ai stat sa te gandesti. Daca stai sa te gandesti mai mult, decizia este compromisa, pentru ca pierzi scorul, literalmente, si nu mai stii ce sa faci. Dar cum iei, cu adevarat, decizia ? Nu e prea adevarata faza cu cantaritul, oricat ai vrea sa iti bagi pe gat singur informatia asta. Decizia ta merge pe cat te simti tu de bine daca pleaca sau sta langa tine, in momentul ala. Daca in momentul ala simti ca ai dispera daca mai sta langa tine, ii dai un sut afara, chiar daca risti ca dupa ce pleaca sa regreti decizia asta muuuult timp, si... desigur, nu te astepti la asta, ba chiar totul se intampla pe neasteptare, iar regretul tau nu poate fi prevazut sau sters, sau se intampla invers, si iti imaginezi ca daca sta langa tine pentru totdeauna (vorbim de cum gandesti atunci), te vei simti bine, chiar daca a facut prostia respectiva, dar dupa ce iei decizia asta, te simti ca dracu si nu mai stii cum sa-i spui sa plece, ca apoi tu esti ala rau, si... vinovatia nu-ti prea permite sa faci nimic de genul, deci... mizeria ne paste la tot pasul.

Mda, scuze de ambiguitate. Gandurile mele sunt foarte, foarte... interconectate, si nu stiu cum sa explic exact pe intelesul tuturor. Poate, poate... puteti indeparta ideile principale in asa fel incat sa fie o lectura interesanta. Iar daca va face sa va simtiti mai bine, si pe mine ma incurca ce-am scris mai sus. De fapt... nu, nu cred ca va face sa va simtiti mai bine, eu ma simt mai aiurea. Dar... continuam.

Astea find spuse, cred ca revenind la balanta aia pe care nimeni nu stie, cu adevarat, cum s-o foloseasca, e o idee destul de buna. In momentul in care iei o decizie, sa te gandesti la un calcul matematic, sa ajungi la o solutie printr-o gandire rece... dar nici asta nu e bine. Sa decizi