Screw words ...

Incep sa inteleg de ce spun unii ca nu-i pot ajuta atunci cand povestesc cu ei pe messenger si nu prea e nici o cale prin care pot sa ajung la ei. Incep sa ma simt si eu asemanator...

In general, cand ma simt astfel, nu ma prea pot gandi la nici o persoana cu care sa vorbesc si care sa ma faca sa ma simt mai bine, chiar si putin. De fapt, orice persoana, cat de draga, fie ea prietena, fie mama, fie verisoara (no offence 'cuz) sau asa mai departe, nu pot face mai nimic pentru a-mi oferi un zambet real, din care sa-mi trag buna dispozitie, sau invers, sa-mi dea o buna dispozitie din care sa se nasca un zambet real, si nu unul ca si multumire pentru cat se straduieste cel ce-mi tine companie...

In loc sa aud motive pentru care nu ar trebui sa ma simt asa rau, mai bine as fi in compania cuiva care chiar sa nu se simta obligat sa fie langa mine, sau sa fie mereu cu gandul in alta parte, pe picior de plecare, sa ma vada ca pe un ciudat, sau sa-i fie frica sa se apropie de mine. Cuvintele au un anume rol, dar apoi sunt simple tampenii, modalitate prin care comunicam, pe care le-am creeat, deci este, intr-un fel, creat de om. Am nevoie de ceva natural, daca se poate spune asa, si cred ca ma refer la... nu stiu, poate la o un anume set de gesturi pe care le faci in cazul in care chiar vrei sa fii alaturi de acel cineva. O privire, o chicoteala, un zambet cald, o mana pe umar, si tot felul de chestii de genul. Nu ma prea pot gandi la niste cuvinte care pot inlocui chestiile astea.

Deci, messenger-ul e naspa, din nou, si mai mult ma enerveaza si ma amageste prin emoticoane din acelea care se prefac ca imbratiseaza sau se prefac ca zambesc si-asa mai departe. Deci, de retinut: nu te atasa de messenger! Iti va frange inima!

Ma rog, avand in vedere starea mea si chestiile prin care trec, ma pot gandi la mai mult decat la o simpla palma pe umar din partea unui prieten, insa avand in vedere legea asta care spune: Atunci cand vrei ceva, nu-l poti avea. Il poti avea doar atunci cand nu-l vrei, trebuie sa ma resemnez doar visand la tampenii de genul, iar in momentul in care le voi avea, sa ma straduiesc pe cat de mult posibil sa le apreciez, dar sa nu le apreciez prea tare, ca apoi sa nu plece de langa mine, cum, de altfel, se intampla mai mereu.

Ma rog, ce mai pot spune in cazul asta. Poate doar: Fuck words, take my hand and... let's DO something, not TALK about something.

Myeah... now you'll tell me to go make some real friends and ditch my virtual ones. They're bad for me. Save your words, I won't listen about things like that, anyway...