Tine in tine pana te spargi...

De curand am reluat legatura cu o veche prietena care, sper eu, va redeveni o prietena apropiata, cel putin cred ca a fost apropiata si inainte... acum, mnah, dupa discutiile pe care le-am avut, am ajuns la concluzia ca ne intelegem destul de bine, mai ales cand povestim despre chestii care-ti... a... pun mintea la treaba. Mnah, si am invatat o chestie la ea, chestie pe care o am si eu de multe ori si nu mi-am prea dat seama, si anume: E foarte sincera, chiar si atunci cand stie ca respectivului nu-i va placea ce aude, sau cand stie ca poate contrazice pe toata lumea cu argumente si toate alea. Mnah... ce vreau sa zic cu toate astea ? Eh... ca de obicei: curiozitati si intrebari...

In primul rand, sa mor daca stiam ca este o regula atunci cand porti o conversatie cu cineva anume. Vreau sa spun ca... faza aia cu: ,,Zii ceva frumos, iar daca nu poti spune ceva frumos, atunci nu spune nimic" e o prostie acum, desi nu mi se parea o prostie in trecut... si de ce zic asta ? Pentru ca mi se pare ass-kissing de foarte multe ori, adica o metoda de a nu cumva sa ranesti sentimentele cuiva care nu vrea sa recunoasca faptul ca nu are dreptate, sau alte chestii asemanatoare pe care le sustine si are incredere in ele si nici nu-si imagineaza ca este cineva care l-ar putea contrazice, si desigur... cel care contrazice ramane de fraier, un smar-ass care ar fi trebui sa-si tina gura, un om cu prea multa minte pentru capul sau mic si-asa mai departe. Deci (sa vorbesc iarasi despre normalitate), ca sa fiu un om normal ar trebui sa ,,filtrez" spusele mele catre oamenii din jurul meu astfel incat sa reiese mereu chestii frumoase care sa nu cumva sa le raneasca mandria sau orgoliul si, vai doamne, sa nu cumva sa faca in asa fel incat acea persoana contrazisa sa decada din statutul ei de cool, tare, misto (in cazul in care spui cuiva chestia sau o spui pur si simplu intre mai multe persoane).

Bine, nu cred ca m-am exprimat tocmai corect, nu stiu de ce... poate din cauza ca ma doare capul cam in fiecare zi de mai multe saptamani si cred ca am lipsa de calciu, iar asta-mi ofera niste zile foarte proaste in care pur si simplu nu am chef sa rad sau sa fiu glumet, desi incerc... pentru ca daca nu as incerca, pun pariu ca 70% din persoane nu ar avea chef sa vorbeasca cu mine mai mult de cateva minute, sau daca vorbesc, se plictisesc sau se enerveaza pe mine destul de rapid, pentru ca vorbesc mereu serios in cam tot ceea ce zic, nu rad la glumele lor si nu sunt ,,plin de viata"... si nu, nu ma plang, cel putin nu mereu. Daca spui odata sau de doua ori ca te simti rau, sau ca viata ta e un cosmar uneori, nu inseamna ca te plangi, doar nu poti tine in tine pana sa te spargi. Eu zic ca mai bine spui ce te deranjeaza, ce-ti place cu adevarat, ce crezi despre oameni sau despre persoana cu care vorbesti la momentul respectiv. Spui sincer cine esti cu adevarat, iar daca se intampla sa fii mai ciudat, asa ca si mine, s-ar putea ca multe persoane sa se cam indeparteze de tine treptat, iar asta-ti da (mie mi-a dat) o imagine reala asupra pustilor, adolescentilor, oamenilor din ziua de astazi... o adunatura de fraieri umpluti cu rutina, reguli stricte si ,,normalitatea" asta care ma dispera mai mult in fiecare zi...

Dar, cum am zis in postul anterior, chestia asta ma cam costa. Nu spune neaparat ca oamenii din jurul meu sunt niste idioti (majoritatea) sau ca sunt in totalitate fraieri, insa unele caracteristici ii fac sa fie asa, si, desigur, faptul ca sunt diferit ma face si pe mine sa fiu mai fraier si mai prost din diferite puncte de vedere... dar apoi fiecare are parti bune si parti rele. E bine sa fii normal, dar inconstient de unele chestii si bagat in ce am zis mai sus, sau e bine sa fii exact asa cum iti doresti (in cazul in care nu esti prea normal), dar destul de respins de lumea reala ?

Paaai... sa ma ia dracu', da' mai bine stau singur pana gasesc persoane ca si mine...

... si cred ca am gasit una...