Cum e atunci cand iubesti ?

Cel putin din punctul meu de vedere... as putea spune cateva cuvinte, mai ales ca m-a apucat o nostalgie oarecum stresanta, dar totusi placuta... nu stiu...

In primul rand, atunci cand iubesti o persoana cu adevarat circula prin tine o gramada intreaga de sentimente si sentimente care mai de care puternice, iar altele nici macar nu constientizezi ca le simti... de aceea cred ca e atat de greu sa ne dam seama atunci cand simtim placere, simpatie, prietenie sau iubire... uneori o confundam si cu ura, ceea ce e putin ironic, dar cam adevarat, insa cred ca se intampla atunci cand suntem ceva mai mici.
Genul de iubire adevarata este acel sentiment care-ti da mai multe sentimente contradictorii, iar cand zic asta ma refer la faptul ca poti simti slabiciune si in acelasi timp putere, sau poti simti fericire si in acelasi timp tristete, sau teama, dar si curaj... si cel mai aiurea e cand vrei cu adevarat ca acea persoana sa fie langa tine, insa te straduiesti sa o indepartezi pentru ca... uneori asa e mai bine si asa trebuie facut. Nu stiu dac-as putea da exemple, stiti si voi tot felul de situatii din realitate sau din filme, sau nu stiu...

Multi spun ca iubirea nu exista si e doar asa de fatada, o scuza ca un tip oarecare sa fie cu o tipa ce arata bine sau... mai stiu eu cum, insa parerea mea e ca daca majoritatea folosesc iubirea ca si scuza pentru a se apropia de o fata doar asa din placere, de ce nu poate exista si un sentiment real ? Adevarat, este foarte rar sa vezi asa ceva datorita divorturilor si datorita cazurilor care se mai aud, si mai ales fazele care se intampla intre adolescenti, ca doar ei spun cel mai des ca dragostea nu mai exista, insa suntem adolescenti, ce simt noi despre subiectul asta ? Stim ca vrem sa-l simtim, stim ca nimeni n-a inventat indragosteala ci ea doar exista, stim ca noi oamenii putem simtii asta, iar restul vietuitoarelor nu simt (sau banuim asta) si stim ca ea poate exista in foarte multe forme. Bun... deci ne pricepem in a analiza subiectul asta, insa analizand nu inseamna ca poti trai sau simti, la fel ca si cu viata. Nu poti trai viata daca o analizezi continuu, iar asta e o lectie pe care inca n-am priceput-o nici eu, si sincer nici in dragoste nu reusesc. Cred ca de cand ma stiu n-am reusit sa ma indragostesc cu adevarat, mai mult am reusit sa ma indragostesc de faptul ca cineva s-a indragostit de mine sau m-a placut mai mult si cam atat si... eh, haide, nu sunt singurul care a facut asa ceva, de fapt o gramada fac chestia asta si nu e chiar destept, da' eh...

Si oricum... de ce majoritatea renunta la sentimentul asta in favoarea altor placeri superficiale ? De fapt, e usor raspunsul: pentru ca e prea greu, cel putin in ziua de astazi. Ma gandesc ca atunci cand iubesti cu adevarat, stii sa respecti 100% persoana respectiva, stii sa ai grija de ea in asa fel incat sa nu o sufoci, stii s-o iubesti fara sa te gandesti ca ai nevoie de ea sau ca e viata ta si fara aceasta nu poti trai, altfel revenim la ce-am zis la inceput: dragostea e o multitudine de sentimente care mai de care intense, iar posesivitatea e unul din acele sentimente mai intense, iar paranoia la fel (mai pe la inceput). Acum... de ce sa nu renunti la sentimentul asta in favoarea celor superficiale ? Pai... de-alungul vietii am invatat 2 chestii: 1. Atunci cand lupti cu adevarat pentru ceva anume, finalul e cu atat mai dulce cu cat lupta a fost mai intensa... chestia asta mi-am dovedit-o singur din curiozitate si uneori din placere. Apoi: 2. Omul vrea sa se simta bine si fericit, iar din ce-am invatat eu la filosofie, lucrurile stau in felul urmator: Era odata un tip pe nume Aristip ce a spus cam asa: Toate placerile sunt la fel, nu exista o placere mai placuta decat alta. Era genul de om caruia-i placea sa-si traiasca clipa, sa se bucure de prezent si sa nu incerce sa se preocupe prea mult de viitor sau trecut, insa mai tarziu a venit un alt tip pe nume Epicur, iar tipul asta l-a contrazis spunandu-i ca nu toate placerile sunt la fel. Ele difera din mai multe puncte de vedere (calitativ, cantitativ, etc). Apoi a ajuns la concluzia ca placerile trupesti (o mancare, de obicei) e mult mai putin intensa sau durabila decat o placere spirituala (implinirea pe plan profesional, sau... ehe, dragoste) si ar trebui sa incetam sa ne gandim ca orice am face, vom ajunge la acelasi nivel de fericire. Cel putin cam asta am inteles eu din notitele pe care mi le-am luat din clasa, dar oricum mi se pare destul de interesant s-o iei asa.

Bine, ma doare capul, mi-am cam pierdut ideile si nu mai stiu ce sa zic. Ma gandeam ca va fi interesant, dar nu e. Cel putin mi-am demonstrat singur faptul ca analizand sentimentele e oarecum o prostie. E mai bine sa nu le cauti, sa nu te gandesti la ele, ci doar sa lasi viata sa mearga de la sine si sentimentele vor da navala pe tine. Daca esti genul caruia nu-i place sa-si asume riscuri, vei incepe sa analizezi toata situatia astfel incat sa fie in favoarea ta, iar astfel totul isi va pierde din asa-zisa savoare, iar eu nu prea am idee despre ce vorbesc, decat asa in teorie pentru ca nu am gustat inca savoarea respectiva. Bine, si ce ? Sunt genul ala caruia nu-i place sa riste... sau mi-e frica, dar oricum... vorbesc despre dragoste fara sa stiu cu adevarat ce este, o iau logic si... o analizez...

Dracu' ... ma enervez singur... si nu am reusit sa scriu ce mi-am propus. Sorry...