Bine te-am regasit singuratate...

Hey, a venit primavara... din nou... oare am mai zis asta ? Desi, nu conteaza... Acum s-a facut mai cald si nu prea stiu cum, dar m-a apucat un "chef" interesant de a iesi pe-afara... sa ma plimb. Stand in casa de unul singur imi aminteste de niste vremuri in care Soarele nu-mi atingea fata decat odata la cateva saptamani (bine, in afara de zilele in care dadeam pe la scoala, atunci mai trebuia sa merg). Acum cam in fiecare zi am iesit pe-afara... ce urat ca am iesit de unul singur. Dar bine ca am putut iesi oricum... (ce ciudat suna).
Hm... imi amintesc de vremurile trecute, asa cum am zis anterior, cand ma simteam foarte bine... uneori... apoi, alteori, foarte rau. Fel de fel de chestii care s-au intamplat, diferite evenimente placute/neplacute. Pe-atunci imi amintesc ca eram indragostit, desi imi era asa greu sa-mi dau seama... cine, ce, cum, cand... si mai ales: "Ce dracu' ?". Desi ultima expresie nu prea are sens, imi rasuna in minte de multe ori si desi acum imi cam vine sa rad, pe-atunci imi venea sa ma dau cu capul de pereti. E o chestie interesanta... multi adolescenti se intreaba "Oare ma place ?". Pana acum mi-am cam dat seama daca cineva ma place sau nu, dar problema era daca-o plac (yeah, sper ca te-ai prins ca nu vorbesc doar de simpla prietenie...). Of, ce-am mai torturat minti cu chestia asta a mea. Cred ca nu aduc nici un bine cand zic ca am suferit si eu alaturi datorita problemei asteia. Dar hey, uite o faza super tare: Am ramas tot cam la fel. Da, impusca-ma, te rog... fa-o repede astfel incat sa nu-mi dau seama ce se intampla.
Dar... poate nu sunt tocmai la fel. Cred ca sunt ceva mai diferit fata de data trecuta. Desi inca am dubii privind veridicitatea sentimentelor mele, sunt putin mai hotarat si... mai sigur. "Putin"-ul asta... hm... nu cred ca e tocmai destul, dar e ceva, totusi. Asta ma multumeste pe mine si-mi da un strop de optimism. Mai ramane sa amplific siguranta asta de cateva sute de ori si am rezolvat. Grozav, de unde sa incep ? ... (acum e scena aceea unde Soarele bate asupra unui desert foarte mare si oricat te-ai stradui, nu poti zari semne de viata... bate doar vantul).
Desi anul trecut ma simteam foarte singur, adica... foarte singur, acum mi se pare ca sunt si mai si decat eram, dar... nu ma vait atat de mult si nu-mi mai prea pasa. Cu alte cuvinte, nu ma mai prea afecteaza... Dorinta de a avea pe cineva langa mine e aceeasi, ma gandesc zilnic la asta, dar... nu mai prea discut despre asta cu nimeni. Cel putin nu intentionat, asa cum poate o faceam zilele in care muream de singurate. Acum imi dau seama ce prost am fost si ce mult puteam exagera... imi e rusine de mine... cu putin noroc, nu-i va pasa nimanui.
Sa ma gandesc... cat de mult am reusit sa ma schimb fata de perioada din trecut ? Cred ca am devenit si mai calm... daca asa ceva este posibil. Mai rabdator... poate... si am reusit sa-mi descopar cateva laturi pe care nu stiam ca le am, si cred ca multi inca nu le-au observat. Hey mai bine... asa am cativa asi in maneca atunci cand... e nevoie. Cand o fi si asta.

Asa cum era nevoie intr-o situatie de genul, am multe regrete privind trecutul. De ce-am fost atat de prost sa fac "asa" si nu "asa"... ce mult sa vrea sa se repete sa pot arata ca am fost chiar sincer cand faceam si ziceam ceva... sau ca nu am vrut sa fac nimic rau atunci cand aveam dorinta de distrugere si ura... si mai stiu eu ce, nu-mi mai prea amintesc... apoi, dupa cum bine stiu unele persoane, regretul e unul din cele mai urate sentimente pentru mine, pe langa singuratate (desi nu stiu care e si care nu e sentiment aici... oricum, nu ma complic sa explic pe indelete... sper ca isi da seama cel ce citeste). Hey, ce chestie... am inceput sa sufar in tacere, fara vreun motiv intemeiat. Hey, asta imi aminteste de o chestie siropoasa pe care-am citit-o intr-un oracol acum foarte multi ani. Si da, si mie mi-e foarte greu de crezut ca tin minte... (ce prost am fost cand eram mic, of doamne). Cica era asa: "E greu sa mergi pe culmea vietii cu inima pustie, e greu sa suferi in tacere si nimeni sa nu stie..." E o chestie putin cam penibila, dar... nu suna rau... nu ? Eh, nu conteaza, las-o balta...
Ma bucur ca am mai crescut si am adunat mai multe cunostinte... sunt ceva mai bine decat eram atunci si poate voi fi si mai bine decat sunt acum. Acum sper doar la diferite sanse din partea unor persoane pe care stiu sigur ca nu le mai merit, sa am sansa de a face un lucru mai bun decat am vrut sa fac atunci... desi ar fi tampit sa sper ca le mai primesc... firea omeneasca imi permite sa sper inca la asa ceva. Cine stie, poate pica o stea si... eh, in fine. Ma amagesc cu sperante inutile.

Abia astept sa vad ce prostii voi mai face... sau, nu... stai... mai bine zic ca nu privesc cu mare bucurie spre viitor... cine stie ce voi face... mi se si face frica...